Joomla Just for Sharing - Joomla Club Templates and Extensions

Romanul adolescentului miop

Romanul adolescentului miop
( Editura Cartex )

Pret pe Unitate (bucata): 29.00 RON 24.65 RON
Salvati: 15.00%

Pune o intrebare despre acest produs

Romanul adolescentului miop
Autor : Mircea Eliade
Numar pagini : 336p.
Editura : CARTEX 2000


Mircea Eliade este cea mai puternică, mai tenace şi mai cap­tivantă energie autoconstructivă din cultura română. Sigur, multe au fost personalităţile care au avut din copilărie conştiinţa propriei valori şi viziunea împlinirii lor sociale, profesionale, politice etc. Însă nimeni nu s-a mai forjat şi cizelat cu atâta luciditate şi in­sis­tenţă, cu atâta siguranţă şi sistemă. Iar asta fără – aparent – eforturi teribile, oricât ar părea de „inumane“ tentativele de privare de somn, de claustrare şi înfrângere a instinctelor şi ispitelor.
La un capăt de biografie, elevul de 15 ani care umple sute de pa­gini cu întâmplări şi cazuistică adolescentină, conştient că de­mi­ur­gul din el este dator să însufleţească literar lumea şi că, undeva, într-o „Academie din Apus“, o „sală imensă, plină de lume, a venit să asiste la încoronarea mea“ 1. La celălalt capăt, savantul respectat de o întreagă comunitate ştiinţifică internaţională 1, fermentul pro­fe­sional dotat din plin cu acele calităţi coagulante, de focalizator al energiilor din jur. Liantul unei generaţii şi nu doar simbolul ei. Stimul vital de împlinire şi afirmare pentru tot ce va să zică imensa voinţă de creaţie a tineretului interbelic .2.
Tradiţia exegetică îl situează pe Mircea Eliade – pe bună drep­tate – în suita Cantemir-Hasdeu-Eminescu-Iorga-Blaga, fiecare din­tre aceştia însemnând mereu altceva, potrivit perspectivei de va­loare: istorică, estetică, politică, didactică, spirituală. Pentru unii, Eliade este marele istoric al religiilor, pentru care literatura a fost un capriciu, o nostalgie, un „gagne-pain“ efemer. Pentru alţii, dim­potrivă, opera savantului a fost doar masca oficială a literaturii, când nu chiar a „doctrinarului“. Unii încearcă să vadă dincolo de sinteza ştiinţifică şi universul epic o filozofie a culturii, o an­tro­pologie, în vreme ce pentru alţii Eliade rămâne un diletant în toate, important ca instanţă formativă pentru tânăra generaţie dintre răz­boaie şi atât! Mai sunt şi cei pentru care eseistul şi gazetarul din Oceanografie, Fragmentarium, Insula lui Euthanasius are, într-un fel, o bătaie mai lungă decât romancierul şi istoricul religiilor!
În sfârşit, între omul absolut 1 şi omul „fără destin“ 2 există o în­trea­gă ierarhie de polarităţi. Ei bine, pentru toate cheia o constituie Romanul adolescentului miop. Aici (vorba lui Eminescu: „Viitorul şi trecutul/sunt a filei două feţe/vede-n capăt începutul/cine ştie să le-nveţe“), aici se află în starea cea mai pură şi mai limpede exprimată suma de contrarii-în-armonie care compun persona­li­tatea lui Eliade, definind-o totodată ca însumare exponenţială a generaţiei ’27 3.
Dacă pentru detaliile istorico-literare, strict editoriale, tânărul nostru cititor are a consulta obligatoriu capitolul Primul roman din monografia lui Mircea Handoca 4, pentru circumstanţele elaborării cărţii esenţiale rămân, bineînţeles, capitolele IV şi V („Tentaţiile unui tânăr miop“ şi „Navigare necesse est...“) din Memoriile au­to­rului 1: „În toamna acelui an, 1921, intram în clasa a V-a. Ter­mi­nasem gimnaziul şi începeam cursul superior [...] Convins că voi studia la Universitate ştiinţele fizico-chimice, alesesem realul. Dar nu mi-a trebuit mult ca să-nţeleg că mă-nşelasem, că alesesem gre­şit...“
Acolo sunt descrise mansarda bibliomanului, complexele pu­be­rului, experienţele fizice de autopenitenţă întru cunoaştere, rolul jurnalului ca oglindă a fantasmelor compensatorii, creuzet al rea­lităţii şi athanor de nelinişti, „umilinţa şi ura“ generate de palmele primite de la profesorul de matematică Vanciu, ca şi prieteniile cu „eroii“ romanului: Dinu Sighireanu („băiat frumos, brun, cu ochii verzi, după care suspinau multe fete“), Radu Bossie („miop ca şi mine, destul de urât, cu buze imense, cu un nas mare şi borcănat, dar avea un umor şi un farmec fără pereche“), Haig Acterian („de o frumuseţe leneşă, orientală“), Petre Viforeanu („înalt, mândru, ironic, izbutind să fie premiant fără pedanterie“), J.V.Vojen („bălai, rivaliza în frumuseţe, eleganţă şi succese feminine cu Dinu Sighireanu“), întâlnirile-cenaclu de la Mircea Moşuna-Sion, des­co­perirea (decisivă) a lui Giovanni Papini 2, experienţa bordelurilor din Dudeşti, în tovărăşia lui Mircea Mărculescu („ţăndărică“) ală­turi de care cunoaşte „îndeaproape viaţa evreilor săraci“ ş.a.m.d.

„Romanul unui om sucit“


Mai este oare cazul să spun cât de etern valabile şi de general răspândite în lume sunt mai toate simptomele adolescenţei elia­deşti şi ce formă vitalizantă are acest roman pentru cititorul cople­şit de sfintele furii, complexe şi disperări... acneice de aici ?!?
În plus, tot în pomenitele capitole din Memorii, găsim câteva mărturisiri esenţiale pentru ce ne interesează acum: „Mă simţeam superior tuturor colegilor mei, măcar pentru enormul efort pe care-l cheltuiam pentru a-mi lărgi şi adânci cultura [...] Dar eram mai mult decât atât. Mă aflam în plină criză de pubertate, mă des­co­pe­ream în fiecare dimineaţă mai urât, mai stângaci, descopeream, mai ales la întâlnirile cu fete de vârsta mea, cât sunt de timid şi de neatrăgător, în comparaţie cu unii din prietenii mei. Criza aceasta a mers agravându-se până la sfârşitul liceului. Propabil că datorită ei n-am mai ajuns să termin romanul. La un moment dat, am simţit că nu mai pot scrie decât la persoana I, că orice fel de literatură, în afară de cea direct sau indirect autobiografică, n-avea nici un sens. Aşa am început Romanul adolescentului miop [...] Pe timpul când luam parte asiduu şi entuziast, la întrunirile societăţii noastre, înce­pu­sem deja să-mi iau în serios urâţenia şi – în bună parte, închi­pui­ta – solitudine. Eram singurul care veneam la «Muza» în uniforma de liceu, toţi ceilalţi purtau de mult costume «civile». Singurul care nu încercam să-mi camuflez părul tuns, ci, dimpotrivă, mă tun­deam cu maşina numărul zero [...]  În plus, aveam o mare scădere: nu ştiam să dansez [...] Dar mă complăceam din ce în ce mai mult în această situaţie care mi se părea că face parte din destinul meu de adolescent excepţional. Mi se părea că toate eşecurile mondene, întocmai ca şi umilinţele pe care le înduram la liceu, aveau menirea să mă izoleze de lume, să mă păstreze exclusiv pentru «opera» pe care eram chemat s-o scriu, operă pe care trebuia să o inaugureze Romanul adolescentului miop“. În fine, „am devenit cercetaş la timp. Aplecarea mea spre «aventură», satisfăcută atâţia ani pe mai­dane şi în pivniţele Universităţii alături de haimanale şi vagabonzi, îşi găsise acum o ieşire care îi îngăduia să se disciplineze şi să se adâncească...“ 1.
„Romanul unui om sucit“ – aşa se intitula iniţial romanul de faţă. Topirea Jurnalului în roman este cea mai stimulativă şi mai fermecătoare „lecţie“ de extras din aceste pagini. Chiar dacă astăzi tânărul de 15-18 ani navighează pe Internet prin Cyber spaţii şi realităţi virtuale, experienţa edificării de sine prin alchimia reali­tăţii în jurnalul personal rămâne una de disciplinare fundamentală.
„Durerea adolescentului miop“ („sunt şi eu ca toţi ceilalţi: adolescent sentimental şi visător. Zadarnic încerc să mă ascund. Sunt ridicol. Sunt melancolic. Deci sunt stupid. Sunt lipsit de voinţă, de virilitate, de personalitate“ etc.), jurămintele pentru sine („trebuie să muncesc mult şi să sufăr“; „mi-am făgăduit năprasnic că voi desface sălbatec pulpele celor mai frumoase femei“), „tristeţea celui care înţelege“, aşteptarea „cu pumnii strânşi, între cărţi“ a bătăliei cu viaţa, apoi puseul egofil, inevitabil („ei mă so­co­tesc creat pentru a asculta confesiuni. N-au înţeles niciodată cât de puţin mă interesează sufletele lor“; „cel care e ispitit de amintiri se dovedeşte sensibil. Cel care se înfrânge, senin, depăşeşte sensi­bi­litatea de elită“), trânta cu credinţa/necredinţa („presimt că în­trea­ga mea viaţă lăuntrică se va dărui. Cui? Nu pot să mă gândesc la biserică. Nu sunt un mistic şi nici un ateu satanic, cinic, disperat. Cum aş putea ajunge atunci la Isus?“), tipicele viziuni răzbunător compensatoare („mă închipuiam mort“; „m-am gândit mult dacă  trebuie să plec, să fug pentru totdeauna“; „m-am închipuit trist, dispreţuit de prieteni, batjocorit de rude şi duşmani şi am înţeles că numai aşa am să pot scrie titlul Romanul adolescentului miop care mă va face celebru într-o noapte, şi bogat...“; „cândva voi păşi pe străzi cu strălucirea biruinţei oglindită în ochi...“), febrila, perma­nen­ta oscilaţie eliadescă între supremaţia livrescului şi triumful sen­zorialităţii („ascentismul meu fu în curând înfrânt. Mă resemnai să accept fiziologia [...] Niciodată nu voi izbuti să mă cunosc aşa cum îmi cunosc biblioteca“) – nimic nu lipseşte din acest Manual de sinceritate. O panoplie a sincerităţii ce slujeşte perfect ca exer­ciţiu de identificare pentru generaţia confruntată astăzi cu con­fe­siunile lui Mircea Cărtărescu şi H.R.Patapievici.
„Înţelegeam că ursita sensibilităţii e suferinţa, că cea a creie­rului e neputinţa, că ursita cărnii e dorinţa întreruptă numai de dez­gust şi niciodată potolită. Înţelegeam toate acestea şi mă bucuram că nu le bănuieşte nimeni. Primăveri înapoia mea, primăveri înain­te. Şi iată că acum nu mă mai tem de ele. Şi scriu aici, nebănuit de nimeni, într-un caiet pe care îl ascund. Şi nimeni nu poate să afle  dacă sunt trist. Şi nu sunt trist, nici de toamnă, nici de povestea cu amintiri“.
Iar dacă nu vă recunoaşteţi în personaj, nu vă iluzionaţi: însăşi de-limitarea, ne-recunoaşterea, este o lecţie perfectă de autocu­noaş­tere“

Dan C. Mihăilescu


CUPRINS

Prefata (Dan C. Mihailescu)

Fisa biobibliografica

Repere autobiografice

Referinte critice

Volumul I

Partea I

I. Trebuie sa scriu un roman

II. Gloria lui Robert

III. Jurnal de clasa

IV. Între Don Juani

V. Un prieten

VI. Luni, 8-9, germana

VII. Corigenta

VIII. Premiantii

IX. Vacanta

X. Jurnal de vara

Partea a II-a

I. Mansarda

II. „Muza“ – societate cultural-dramatica

III. Fanica

IV. Domnul redactor

V. Noiembrie

VI. Repetitii

VII. Drumul catre mine însumi

VIII. Incipit vita nova

IX. Cu Mos-Ajunul

Partea a III-a

I. Sâmbata

II. Papini, eu si lumea

III. Un an

IV. Prietenii

V. Tristeti, în vara

VI. Ma clatina vânturile

VII. Bacalaureatul

VIII. Final

Volumul II [GAUDEAMUS]

Partea I

I. Decor

II. Presedintele

III. Nonora

IV. Intermezzo

V. Profesorul

VI. Primavara

VII. Muncile si zilele

VIII. Drum de la manastire

IX. O cheama Niska

X. L’heure sexuelle

XI. Prietenul meu iubeste

XII. Furtuna la schit

XIII. Plecare

XIV. Sfârsit de vacanta

XV. Taine

XVI. Redactia

XVII. Prietena mea în toamna

XVIII. Iasul

XIX. Vrajmasul lui Petre

XX. Personajele judeca autorul

XXI. Moarte

XXII. Lumina la Roma

XXIII. Meditatie pentru doua toamne

Partea a II-a. Scrisorile

Partea a III-a

Addenda

Jurnalul unui om sucit

[Romanul unui om sucit]

Un baiat si-o fata

X. Capitolul în care apar fecioare, castele si berete spaniole

Scrisoare din tabara. Fragment

Poate va intereseaza si una dintre aceste carti!

   Editura Cartex - Toate drepturile Rezervate